Alimentație sănătoasă

Alimentația sănătoasă este foarte importantă la pacienții diagnosticați cu cancer, fie în timpul cât și după tratamentul de specialitate.
Ghidul Institutului American de Cercetare în Cancer stabilește următoarele obiective:
1. Atingerea unei greutăți ideale pentru înălțime și vârstă și evitarea creșterii ponderale și a circumferinței abdominale
2. Activitate fizica regulată
3. Alegerea unei alimentații care să ofere nutrienții necesari și evitarea alimentelor cu densitate calorică crescută dar cu conținut nutritiv scăzut precum: fast-food-ul, mezelurile, produsele de patiserie și cofetărie, milk-shake-urile, băuturile carbogazoase, chips-urile etc
4. Reducerea riscului de recidivă sau de apariție a unei alte neoplazii, precum și reducerea riscului de a dezvolta boli cronice cardiovasculare, diabet zaharat tip 2 sau osteoporoză.
Dieta și riscul de neoplazie
În ultimii 25 de ani știința a demonstrat că dieta dezechilibrată, activitatea fizică redusă și greutatea corporală crescută (supraponderea și obezitatea) sunt factori majori de risc pentru apariția anumitor tipuri de cancer.
Consumul de zahăr și relația cu cancerul
Există credința că zaharul „hrănește” cancerul, dar adevărul este însă mai complicat. Toate celulele din corp, inclusiv cele neoplazice, folosesc glucoza drept combustibil principal.
Glucoza serică provine din alimente bogate în carbohidrați precum fructele, unele vegetale, cerealele integrale și lactatele cu conținut scăzut în grăsimi. Când nu există suficientă glucoză, organismul este nevoit să o procure prin gluconeogeneză, din compuși nonglucidici precum proteinele și lipidele.
Legătura dintre cancer și zahăr este însă indirectă.
Consumul de zahăr, precum cel din dulciurile concentrate și sucuri, crește aportul caloric, care duce la creștere ponderală și obezitate. Obezitatea la randul ei crește riscul de apariție a neoplaziei.
Produsele bio/organice
Există multe motive pentru care oamenii preferă alimentele organice cu conținut redus de pesticide.
Deși alimentele care conțin pesticide pot crește riscul de cancer, studiile au demonstrat că o dietă bogată în fructe, legume, cereale integrale care au fost crescute convențional sau organic, fie că sunt consumate în stare crudă, preparate termic sau conservate prin congelare reduce riscul de neoplazie.
Obezitatea și riscul de apariție a neoplaziilor
În Statele Unite s-a demonstrat că anual aproximativ 117.000 cazuri noi de cancer sunt datorate obezității, existând o legatură între cel puțin șapte tipuri de neoplazii (cancerul colo-rectal, cancerul de sân în postmenopauză, cancerul de endometru, cancerul de rinichi, pancreas, vezică urinară și adenocarcinomul de esofag) și obezitate.
Obezitatea determină o stare de inflamație cronică (prin secreție în exces de citokine proinflamatorii) care poate determina lezare celulară cu risc foarte crescut de apariție a neoplaziei sau bolilor cronice precum diabet zaharat tip 2, boli cardiovasculare. În plus țesutul adipos în exces determină niveluri crescute de insulină, leptină, estrogeni, toate cu risc crescut de dezvoltare neoplazică. Nivelul crescut de estrogeni se asociază cu risc crescut de neoplazii la nivel mamar sau de endometru.
Există 2 metode simple de a evalua obezitatea și anume
indicele de masă corporală (IMC) și circumferința abdominală (CA).
Obezitatea se definește printr-un IMC >30kg/m2
În funcție de predispoziția țesutului adipos se descriu două tipuri de obezitate:
1. Obezitatea de tip abdominal în care țesutul adipos este reprezentat în exces la nivel abdominal – tip “măr”
2.Obezitatea de tip ginoid în care țesutul adipos este reprezentat în exces la nivelul regiunii gluteale și a coapselor.
Tipul de obezitate se stabilește în funcție de circumferința abdominală și raportul talie-șold. Circumferința abdominală normală pentru femei este sub 80 cm și pentru bărbați este sub 94 cm.
Obezitatea abdominală se corelează cu un risc crescut de neoplazie comparativ cu cea ginoidă.
Dieta și impactul nutrițional la nivel molecular – Fitochimicalele și antioxidanții
Fitochimicalele au potențialul de a stimula sistemul imun, de a încetini rata de creștere a celulelor canceroase și de a preveni lezarea ADN-ului care determină apariția cancerului.
Fitochimicalele furnizează plantelor culoare, aromă și gust precum și protecție împotriva dăunătorilor.
În dieta umană fitochimicalele protejează organismul de apariția cancerului și a altor afecțiuni. Multe fitochimicale acționează ca antioxidanți care au rol în protecția celulară de stresul oxidativ.
Cea mai bună modalitate de a furniza organismului fitochimicalele este adoptarea unei diete care include cereale integrale, legume, nuci, semințe și o varietate de fructe colorate și vegetale.
Există o recomandare în ceea ce privește numărul de porții zilnice astfel:
Se recomandă a se consuma cel puțin 5 porții de vegetale și fructe pe zi, de exemplu o cană de vegetale gătite sau crude sau un măr. Se recomandă a se consuma cereale sau legume (boabe de fasole sau linte) la fiecare masă.


